Dacă îl vreau acum, de ce să aștept? Presiunea de a oferi sex "la timpul potrivit"
Femeia. Pe de o parte încurajată să-și exploreze sexualitatea și să nu-i fie frică de vocalizarea propriilor fantezii. Pe de alta ajunge să fie judecată dacă vorbește deschis despre preferințele și poftele sale sexuale. Ne aflăm pe un teren minat. Fii interesată, dar nu „ușoară”. Fii deschisă, dar nu accesibilă. Fii afectuoasă, dar nu disperată.
„Dacă simt că îl vreau acum și aici, mă va vedea doar ca pe o distracție de moment?”, „Dacă cedez prea rapid și nu ne jucăm de-a șoarecele și pisica, își va pierde interesul a doua zi?”, „Dacă fac aluzii la partea fizică și preiau un pic din inițiativă, mă va considera un penibil one night stand și obiect sexual?”. Srategii, vulnerabilitate, timp potrivit și anxietate.
Încercăm să înțelegem un lucru: cât de liberă poate fi cu adevărat o femeie într-o lume care îi cere să fie atât „pură”, cât și „păcătoasă” (și niciodată ambele în același timp)?
Feminismul și paradoxul eliberării sexuale
Cuvântul „feminism” a trezit din totdeauna o mulțime de polemici și discuții controversate, însă efectele sale sunt de necontestat. Unul dintre acestea se regăsește în eliberarea sexuală feminină accentuată prin cel de-al doilea val al mișcării feministe americane din anii ’60-’70. După cum regăsim în articolul lui Michael McDonough pentru Britannica, scopul urmărit atunci era cât se poate de clar deifinit: femeia trebuie să rupă legătura „embrionară” pe care o are cu normele patriarhale de castitate, urmând ca să devină stăpână pe propriile dorințe sexuale. La acea vreme progresul a fost unul major: Statele Unite legalizau avortul, Franța permitea utilizarea contraceptivelor, iar Australia interzicea discriminarea pe bază de sex la locul de muncă.
Pentru femeia de azi însă, libertatea primită vine la pachet cu o sabie cu două tăișuri. Linia dintre a fi o ființă autonomă și a fi văzută ca un simplu obiect sexual devine tot mai subțire. Cultura pop modernă o încurajează să fie emancipată, dar încă o pedepsește pentru alegerile făcute. Totuși, cum nimic nu este nou sub soare, nici dilema noastră feministă nu e într-atât de modernă pe cât credem.
The Madonna-Whore Complex
Într-un studiu efectuat la PennState College of Liberal Arts, aflăm că încă de la începutul secolului trecut, neurologistul austrian Sigmund Freud a observat felul contradictoriu în care bărbații se raportau la femeile din viața lor: cea care era dezirabilă nu putea fi iubită, iar cea pe care o iubeau devenea indezirabilă. Cu alte cuvinte, genul feminin era împărțit în două categorii foarte distincte: soțiile și mamele (care erau demne de iubire, dar neatrăgătoare) și amantele (care erau atrăgătoare, dar nu și demne de afecțiunie propriu-zisă). Freud credea, în stilul său tipic, că motivul din spatele unei astfel de gândiri ar fi relația avută în copilărie cu propria mamă. Dacă mama era văzută ca o figură perfectă și pură, atunci dorința sexuală proiectată pe o femeie o făcea „necurată”.
Acest tipar, încă predominant în sfera dating-ului contemporan, a primit denumirea de the Madonna-whore complex. Oximoronul alătură imaginea sfântă a figurii materne cu una dintre cele mai obscene jigniri atribuite genului feminin. Absurditatea fenomenului e ușor de observat: bărbatul care suferă de acest complex nu poate vedea o femeie ca fiind o persoană completă ce poate fi iubită și dorită în același timp. La fel ca strămoșii săi, el fie o pune pe un piedestal și o desexualizează, fie o dorește sexual și o disprețuiește. Asta duce inevitabil la un ciclu infinit de așteptări și dezamăgiri, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Plăcerea e înlocuită cu rușinea, iar conexiunea emoțională cu vinovăția.
Ce spun femeile vs. bărbații online și în viața reală?
Părerea generală a femeilor poate fi ușor de intuit. Bunăoară, într-un forum de pe Quora găsim o doză bună de confesiuni vulnerabile lăsate de femei în poziții similare unde observăm cu ușurință gravitatea repercusiunilor acestui „război al sexelor”. Pe Reddit, lucrurile ne spun aceeași poveste. Problemele expuse variază de la caz particular la altul, dar, în esență, au puncte comune de pornire și sfârșit: „Nu vreau să mă îndrăgostesc de un bărbat indecis și indisponibili emoțional ca să pot evita anii de suferință și ședințele de terapie garantate cu greșeala asta” și „Am teama de a nu fi înlocuită cu altcineva, pentru că nu sunt capabilă de a satisface sexual un bărbat sau că sunt prea clingy cu el”.
Ieșind din lumea virtuală, subiectul rămâne la fel de complex. În cadrul unei discuții profunde pe care am purtat-o cu trei tinere burlăcițe pasionate de dating, am aflat că problema este una recurentă și părerile sunt împărțite.
Diana, 19 ani: „Simt că trebuie tot timpul să mă abțin. Mi-e frică să nu zic ceva greșit, că o să par disperată. Am prieteni băieți și cam știu cum vorbesc între ei despre „genul ăla de fete”: că „uite-o și pe asta”, că „uite cu câți umblă”, și așa mai departe. Mi-e și frică să nu dau de ciudați care să vrea să profite de mine, crezând că sunt ușoară.”
Timeea, 20 ani: „Eu sunt întotdeauna directă. De acolo cui îi place rămâne, cui nu – aia e. Nu sunt la vârsta la care să caut neapărat ceva serios oricum, deci nu îmi pasă ce părere își fac alții despre mine. Au fost băieți cărora le-a plăcut, au fost alții care m-au lăsat pe seen. Aia e.”
Antonia, 27 ani: „Sunt de fel foarte sexuală. Dar nu știu, parcă oricum o dau, tot nu e bine. Dacă sunt mai reținută, aud că „ești așa cuminte” sau sunt întrebată dacă sunt virgină. Dacă fac vreo glumă mai așa sau flirtez pe față, imediat încep băieții să-și arunce priviri și să râdă. E aiurea, că ajungi să te gândești de două ori înainte să spui ceva, doar că ți-e frică să nu fii luată la mișto…”
Pentru bărbați, în schimb, lucrurile par să fie simple și deloc nuanțate. Am purtat această discuție, pe Instagram, cu trei bărbați. La întrebarea „Este un turn-off pentru tine faptul că sunt mai directă?”, toți au răspuns că ei consideră ca fiind „sexi” și atractivă o femeie care „este sigură pe ea și știe ce își dorește”.
Pe de altă parte, într-o discuție cu doi bărbați în viața reală, reacțiile par să fie total opuse.
Adrian, 22 ani: „Eram destul de gagicar înainte, dar iubita mea s-a lăsat destul de greu. Am așteptat vreo trei săptămâni până să vrea să facem ceva, și cu cât treceau mai multe zile, cu atât o voiam mai mult. Parcă în ochii mei, chestia asta a făcut-o să pară diferită de restul fetelor. Pentru mine e un înger de fată!”
Șerban, 25 ani: „N-ai cum, bărbatul e vânător. Așa, de un fun într-o seară în club, merge și o fată mai ușoară. Dar cu aia știu sigur că numai la asta rămân lucrurile: la fun. Viitoarea mea soție trebuie să fie fată cuminte.”
Deci... cum e mai bine?
Până la urmă, cum ar trebui să fim? Madonne sau amante? Pure sau păcătoase? E posibil să capeți libertate sexuală fără a fi judecată în societate?
Da.
Când schimbi perspectiva de la „Ce o să gândească despre mine?” spre „Cum gândesc că mă voi simți dacă fac asta?” conceptul de a fi liberă sexual capătă întorsături noi. Din momentul în care o femeie alege să fie dezatașată de păreri exterioare și responsabilă de alegerile sale, experiențele prin care aceasta va trece vor fi interiorizate, însemnând că ea se va raporta la cât de confortabilă se simte alături de cineva și va acționa în conformitate cu asta.
Astfel, ea va putea spune „da” fără rușine și „nu” fără teamă. Ea va accepta faptul că adevărata emancipare se naște din modul în care își construiește percepția asupra sinelui, ci nu din felul în care un bărbat îi dirijează cum ar trebui să fie. Ea va putea să-și aleagă propria bunăstare fizică și emoțională înainte de oricine altcineva, începând să iubească fiecare latură care o difenește drept femeie: deschisă, rușinoasă, fermecătoare, vulnerabilă, pasională, contradictorie, dar reală.
Libertatea sexuală se naște atunci când alegem să ne ascultăm cu sinceritate nevoile și respectăm limitele.
